Hanoracul este o piesă vestimentară confortabilă, călduroasă și ușor de purtat.
Și mai mult de atât, este în tendințe în acest sezon. Poate părea surprinzător că o piesă vestimentară asociată până de curând cu stilul sport a devenit atât de populară. Să fie datorită faptului că este atât de practic și simplifică mult viața oamenilor, atunci când apare inevitabila întrebare eu cu ce mă îmbrac astăzi?’. Posibil ca și acesta să fie un argument suficient de puternic, care a transformat hanoracul în unul dintre cele mai hot trenduri ale sezonului, valabil atât pentru hanorace damă cât și pentru hanorace barbati.
Cât pentru hanorace dama, această piesă vestimentară este extrem de versatilă și îi asigură un loc sigur și printre tendințele sezoanelor următoare.
Dacă ți-ai completat garderoba acestui sezon cu câteva hanorace sau ai în plan acest lucru, îți oferim câteva idei de ținute pe care le poți alcătui cu ajutorul acestora.
Hanorac și sacou, pentru zilele la birou sau cu întâlniri
Cine și-ar fi închipuit până de curând că hanoracul poate deveni o piesă pe care o poți purta la birou sau la întâlniri importante. Cu ajutorul unui sacou clasic, poți obține o ținută office, foarte trendy. Alege un hanorac simplu și un sacou pe care îl ai în dulap. Vei obține un look sofisticat, ideal pentru o zi de muncă. Ține totuși cont că o astfel de ținută poate fi purtată într-un mediu de lucru suficient de flexibil și nu în organizațiile care au un dress code bine stabilit. Poți completa ținuta ta office cu o pereche de pantaloni negri și pantofi stiletto.
Hanorac și trench lung, într-o singură culoare
Ținutele în care se regăsește doar o singură culoare sunt pe val în acest sezon. Alege o nuanță care ți se potrivește, dar care să fie și în ton cu culorile de afară: burgundy, cărămiziu sau verde închis pot fi opțiuni perfecte. Poartă hanoracul împreună cu un trench lung și o pereche de pantaloni în aceeași culoare. O pereche de botine confortabile sunt tot ce îți mai trebuie pentru a completa acest look.
Hanorac și salopetă, simplu și confortabil
O ținută care te poate purta înapoi cu gândul la zilele lungi cu multă joacă din copilărie: hanorac și salopeta oversized. O ținută deloc sofisticată, simplă și confortabilă în egală măsură o poți obține purtând hanoracul împreună cu o salopetă largă, supradimensionată de jeanși sau material raiat. Poți adăuga un plus de rafinament ținutei tale cu ajutorul unei perechi de ochelari de soare ovali.
Hanorac cropped și pantaloni largi cu talie înaltă
Este poate unul dintre cele mai îndrăznețe look-uri pe care le poți obține atunci când porți un hanorac. Alege un model de hanorac cropped și o pereche de pantaloni largi cu talie înaltă. Poți înlocui pantaloni cu o fustă care are de asemenea talie înaltă. Această ținută nu este ușor de purtat, așadar este nevoie de o atenție mare la fiecare detaliu. Odată ce ai obținut însă echilibrul perfect între piesele pe care le-ai alăturat pentru a purta outfitul, vei atrage toate privirile în jur.
Buna!! Numele meu este Tea
Imi place sa gatesc, sa calatoresc si sa fac cumparaturi! Sunt casatorita cu barbatul viselor mele si am o fetita frumoasa, ale carei zambete pot lumina ziua oricui!